Scrisoare pentru Marin Moraru

22.04.2017

Domnule Marin Moraru, incep aceasta scrisoare prin a va transmite tot respectul meu pentru intreaga dumneavoastra cariera in teatru si film. 

Am citit in cartea "vorbita" de dumneavoastra "Suntem ce sunt amintirile noastre", ca nu ati crezut vreodata ca o sa stati fata in fata cu idolul dumneavoastra, dar nu numai ca ati stat ci ati si jucat alaturi de Florin Vasiliu. Pot sa va spun ca eu nu am avut un idol in viata, un om pe care sa il copiez sau sa imi doresc sa fiu ca el sau sa fac ce face el, dar de cand am inceput sa am aceasta pasiune pentru actorie, sunt convins ca pot face aceasta meserie si dumneavoastra ati devenit un fel de idol, un model de urmat, mi-ati creat placerea de a visa la actorie si dorinta de a ma indrepta catre acest domeniu de activitate.

Stiu ca "Maestrul" Marin Moraru in copilarie isi dorea sa devina aviator, a fost chiar la scoala de aviatie numai ca a fost respins, dupa aceea a urmat Scoala Medie Tehnica Constructii Intretinere Cai Ferate, unde avea sa devina Agent Tehnic, nici decum nu isi imagina ca o sa ajunga un actor de mare succes. Cam asa se intampla si cu mine in ultimul timp numai ca dumneavoastra ati absolvit IATC-ul. Am vrut si eu sa dau la armata, am vrut sa devin Maistru Militar numai ca am fost respins, totusi am reusit sa fac o scoala de calificare si am lucrat in productie cativa ani. Cred ca as putea face fata cu brio unui rol in teatru sau film, nu te nasti cu talent ci il capeti exersand, practicand; vreau sa ma indrept catre acest domeniu artistic si daca chiar pot si am inclinatie sa practic aceasta meserie o sa merg inainte, daca nu, o sa fac altceva. Cum ati spus si dumneavoastra intr-o replica din telenovela Regina catre Diana Dumitrescu cand nu voia sa mearga la acel casting pentru postul de prezentatoare: "Mai bine sa regreti ceva ce ai facut decat ceva ce nu ai facut."

Ati spus dumneavoastra la un moment dat ca nu e nimic mai frumos pe lumea asta decat copilaria, ca ati avut o copilarie frumoasa, ati avut trotineta cu rulmenti, alergati in talpile goale pe strazile pietruite, sunt intru-totu' de acord cu dumneavoastra, anii copilariei sunt cei mai frumosi din viata!

Nu e nimic mai frumos pe lumea asta decat copilaria, dar iti dai seama de asta abia cand ajungi o anumita varsta. 

*

Din cate am citit in biografia dvs si din interviurile pe care le-ati dat, am inteles ca ati obosit, sunteti trist si nu mai aveti chef de viata. Multi dintre colegii din generatia dvs nu mai sunt si poate asta va da motive. Nu e nimic mai frumos pe lumea asta decat bucuria de a trai, "MOARTEA NU A FOST NICIODATA DEMNA, DAR VIATA POATE FI TRAITA CU DEMNITATE" ca sa va citez; mai tineti minte replica asta? Din teatru v-ati retras, dar eu cred ca mai aveti multe de aratat oamenilor care va iubesc. Teatrul a facut parte din viata dvs vreme de peste 50 de ani, nu cred ca ar trebui sa renuntati asa usor; Regretatul Radu Beligan a jucat pana la 90 si ceva de ani si a facut-o foarte bine, nu vad de ce nu ati face-o si dvs.

Cel mai frumos lucru in viata e sa ai aproape persoana cu care ai facut legamant pana la sfarsitul zilelor. Sotia dvs, Doamna Lucica Popescu Moraru v-a fost si va este alaturi si v-a sprijinit in tot ceea ce ati facut. Sunt putine cupluri care pot sa duca pana la sfrsit acest "pariu cu viata". Stiu ca viata de actor este foarte complexa, cu turnee, zile intregi plecat de acasa, ore-zile-saptamani-luni de repetitii si filmari, dupa care, cand ajungi acasa, ai nevoie de liniste, de odihna... iar sotia dvs a inteles si v-a fost alaturi indiferent de situatie. Asta consider eu casnicia perfecta. Bineinteles ca mai sunt si mici neintelegeri dar important este ca se poate trece peste ele.

Revenind la pasiunea pentru actorie, de cate ori vad un film sau o piesa de teatru, ma simt ca si cum as juca in ele, ca si cum asa avea un rol. imi iau un personaj si incerc sa imi imaginez ce as fi facut eu daca eram acolo, daca jucam eu acel rol, cum as fi procedat, ce mimica as fi avut, daca as fi facut la fel ca actorul ce joaca acel rol sau as fi avut alt comportament... cand ma uit la un serial imi aleg de fiecare data un alt personaj pentru a-mi duce imaginatia la extreme, pentru a-mi descoperi limitele... 

*

In incheiere, tot ce imi doresc este sa va cunosc, sa stau de vorba cu dumneavoastra, sa imi dati cateva sfaturi cu privire la actorie, ce inseamna ea cu adevarat.

Dormi in pace Maestre!