Pe 14 Decembrie 1918 s-a nascut Maestrul Radu Beligan!

14.12.2016

Radu Beligan (14 decembrie 1918 - 20 iulie 2016) s-a nascut in comuna Galbeni, judetul Bacau. A fost un actor român cu o bogata activitate în teatru, film, televiziune si radio. Membru PSD din 1947. Membru al Partidului Comunist Român din 1962. Deputat în Marea Adunare Nationala a Partidului Comunist Român. A fost ales membru de onoare al Academiei Române în 2004.

Radu Beligan a interpretat roluri celebre, cum ar fi caractere ale dramaturgilor literaturii române: Ion Luca Caragiale, Barbu Stefanescu Delavrancea, Camil Petrescu, Tudor Musatescu, Mircea Stefanescu, Victor Ion Popa, Victor Eftimiu, Mihail Sebastian, Aurel Baranga, Alexandru Mirodan si universale: William Shakespeare, Carlo Goldoni, Nicolai Vasilievici Gogol, Anton Cehov, George Bernard Shaw, Maxim Gorki, Albert Camus, Jules Romain, Eugen Ionescu, Jean Anouilh, Friedrich Dürrenmatt, Edward Albee, Peter Shaffer, Patrick Süskind, Neil Simon, Umberto Eco. 

"M-am nascut in magazia de marfuri a garii. Tata era numit acolo impiegat, casuta aia de doua camere, care era pentru el, nu era gata si atunci o perioada am stat in magazia de marfuri. A trebuit sa ma duca sa ma boteze in satul care era la trei kilometri in deal, unde erau Primaria si Biserica. Si m-au dus, era iarna, cu o sanie acolo sus, au rezolvat toate treburile, au facut un chef, erau veseli, fericiti, mi-au aranjat in spate, acolo, pe niste paie sa stau eu, iar ei s-au asezat pe o banca, langa cel care conducea sania. Si cantau. Mama avea o voce frumoasa, era grecoaica, venea din tara care a inventat teatrul, stia frantuzeste. Si, cand au ajuns jos, s-au uitat in spate si copilul nu mai era... il pierdusera la o zdruncinatura. Cazusem in zapada".

"Am fost iubit ca un copil, dar n-am prea stat cu parintii, pentru ca am stat in internat mai tot timpul. La 10 ani, vai de mine!... Saracia e una dintre dramele vieții mele. Saracia lucie. La liceul-internat din Iasi, pe care l-am terminat cu premiul I in fiecare an - era un liceu faimos, dupa modelul frantuzesc, cu propriile orchestra si fanfara, cu amfiteatru si o sala de mese care se transforma in sala de spectacol, cu scena in toata regula - acolo m-am manifestat eu in plin, an de an. Erau dirijate de Ramadan, marele actor, de Ion Sava si de altii, care veneau si lucrau cu noi si ne invatau teatru. Asadar, eu fiind bursier, aveam totusi o mica plata de facut, acolo, vreo 4.000 de lei, cum era in vremea aia. Pana la urma, directorul m-a primit si fara banii aia... Dar vreau sa spun cum am intrat in internat, ca a fost un examen greu si pe urma ne-a adunat in curte sa anunte cine a castigat, iar eu eram primul".

A imbatrani, este contrariul a ceea ce se crede in mod curent!