80 de ani de la nasterea Maestrului Marin Moraru

31.01.2017

Astazi, Maestrul Marin Moraru ar fi inplinit 80 de ani! Dumnezeu sa il odihneasca in pace!

Marinus, asa cum obisnuia sa ii spuna apropiatii, s-a nascut pe 31.01.1937 in Bucuresti. "Eu m-am născut într-o zi de vineri, pe 31 ianuarie, și afară ningea cu fulgi cât vrabia. Amănuntul ăsta l-am aflat din 'Jurnalul' lui Mihail Sebastian. Acolo pomenește el ceva legat de ziua de 31 ianuarie 1937".

MAESTRUL MARINUS, a fost un om bun, blajin si de un echilibru interior unic, cel putin asa reiese din "suntem ce sunt amintirile noastre". Un actor modest, dar constient de valoarea sa, un om pentru care viata traita in comunism a insemnat deopotriva lipsuri, cenzura si greutati (de care amintea fara ocolisuri, dar si fara patima vindecativa) si sansa intalnirii unor oameni remaecabili si a unor roluri decisive.

Un artist dezamagit de multe din teatrele prezentului, de unde si lipsa dumnealui din spatiul public si artistic, dar extrem de ancorat in realitate, ii placea sa fie la curent cu toate stirile. Marin Moraru din noua sa carte este un spirit viu, critic cu masura, cultivat fara epata, plin de umor si autoironie("Cand aud expresia ''monstrul sacru" vad in fata ochilor un dinozaur, un pterodactil cu dinti lungi si ascutiti si gura cascata. Nu, eu nu sunt un mostru").

Jucanad cele trei rolulri ale gemenilor, Marin Moraru asigura reprezentatiei un caracter memorabil. Nu este vorba aici numai de interpretarile propriu-zise ale celor trei partituri, magistral rezolvate cu o suma de mijloace de expresie al carui numar pare nesfarsit; nu este vorba depre <<meseria>> pe care Maestrul o stapaneste dumnezeieste; nu este vorba despre personalitatea lui plurivalenta, din care a mai relevant aici inca o fateta ca si necunoscuta noua. Dincolo de toate acestea in performanta actoriceasca a lui Marin Moraru trebuie vazuta in primul rand reamintirea, printr-un <<discurs>> scenic de virtuozitate, a unor principii de valoare generala care definesc actorul drept fiinta de exceptie, re-creator al creatiei, exponent al fabuloasei capacitate de expresie umana, individ capabil a stabili subtile punti intre viata si teatru, a le stabili dar si a le reteza brusc, atunci cand e cazul. Unii actori pot fi ca o lume, adica nesfarsiti, mereu cercetati, dar niciodata descoperiti si explicati pana la capat. Maestrul Marinus Moraru este unul dintre ei.

"Nu cred ca sunt un actor de comedie prin excelenta, chiar daca multi spectatori ma percep astfel. Dupa parerea mea, pot sa joc orice, drept dovada stand faptul ca in telenovele nu am facut pana acum comedie, ci doar drama. Ba chiar ma mir de ce m-au luat, de vreme ce ma stiau actor de comedie. Nu am jucat niciodata un rol comic in telenovele. Nu umblu dupa gaguri, eu joc ca atare. Faptul ca spectatorul rade de chestia asta , e altceva. Poate am o anumita sensibilitate care imi permite sa dezvolt niste posibilitati comice pe care altii nu le au. Imi aduc aminte de valetul din Actorul si Salbaticii. Nu faceam mare lucru in acel rol; doar controlam daca in casa aceea se fumeaza... Despre asta e vorba. Dar mi s-a spus ca umpleam spatiul. Cei doi, actorul si valetul se cunosc din copilarie. Actorul l-a adus in satul lui, astfel ca relatia lor este foarte apropiata. Daca intelegi aceste lucruri, atunci rolul iese asa cum trebuie si place publicului."

O sa redactez mai jos cateva citate ale Maestrului...

"Pentru mine, culmea mizeriei este mizeria spirituala. Atunci cand ai la indemana multe posibilitati materiale nu pui prea mare pret pe castigarea banilor, nu te agiti pentru a-i obtine, si atunci nici nu traiesti un sentiment de bucurie, de implinire cand ajungi sa ii ai. "E mai bine sa visezi la Venetia decat sa fii la Venetia" spunea Teodor Mazilu".

"Fericirea nu exista. Atunci cand spui "Sunt fericit!", ai fost deja. Nu poti sa pui mana pe fericire. Daca ajungi sa spui "Sunt fericit!", inseamna ca aceasta constatare a trecut prin constiinta ta si deja ai lasat-o in urma. Aceea e fericirea care a fost, care nu mai exista. Dumnezeu ne-a dat uitarea. Atunci cand spui "Doamne, cat sunt de nefericit!", deja esti fericit, adica ai intrat in normalitate. Iar normalitatea inseamna normalitate, nici fericire nici nefericire, e doar un palier.Eu am stat mult timp pe palier. Daca iti propui insa sa fii fericit, e imposibil sa nu ajunga la tine macar un strop de fericire. Fericirea mea e munca".

"Tristetea este o stare de spirit. Nu imbatranim pentru ca am trait un numar de ani, imbatranim pentru ca ne-am parasit idealurile. Tot ce am gandit si n-am realizat, tot ce am visat si n-am implinit, toate gandurile frumoase lasate deoparte, toate tronurile infatuarii mele parasite sau stinghere, singuratice, pline de praful asteptarii. Toata copilaria mea maturizata de batranicioasa mea neputinta."

DUMNEZEU SA TE ODIHNEASCA IN PACE, MAESTRE!